Cea mai mare parte din toate deșeurile pe care le produce omenirea ajung în aceeași groapă de gunoi, poluând mediul înconjurător. Potrivit statisticilor Uniunii Europene (UE), un cetățean al UE produce în medie 482 kg de deșeuri pe an, o parte fiind reciclată sau compostată, iar o altă cantitate ajunge la depozitul pentru deșeuri. Cu toate acestea, mai multe deșeuri aruncate într-un depozit unic de gunoi pot deveni o sursă adițională de venit, dacă acestea ar fi colectate corect sau reutilizate. Ce sunt deșeurile biodegradabile, cum să le colectezi corect și care sunt condițiile pentru a acestea să fie compostate, citește în articolul de mai jos.
Ce sunt deșeurile biodegradabile – exemple
Deșeurile biodegradabile sunt acele resturi din gospodării, birouri, spații publice, care se pot descompune fără intervenția umană. Resturile de mâncare, precum cojile de ouă, pâine, legume, fructe, frunze și alte deșeuri organice care pot fi transformate în compost, adică într-un îngrășământ natural. Chiar dacă aceste resturi organice se pot descompune fără intervenția omului, aceasta nu înseamnă că pot fi aruncate aleatoriu în orice loc, fără vreo consecință asupra mediului.
Deșeurile biodegradabile sunt descompuse datorită factorilor de mediu, însă este necesar un spațiu pregătit pentru ca aceste reziduuri să fie transformate în compost. În procesul de descompunere se eliberează metan, care este un gaz toxic, care poluează aerul și produce mirosuri neplăcute.
Un exemplu de pregătire a spațiului pentru compost în condiții casnice ar putea fi chiar în grădina din curtea ta: cojile de ouă, zațurile de cafea sau fructele stricate pot fi adunate și depozitate într-o gaură săpată în pământ și acoperită ulterior. Astfel, reziduurile vor fi descompuse în mod natural fără a elimina mirosuri neplăcute și vor deveni o sursă naturală de îngrășământ pentru sol.
Ținând cont de gradul înalt de poluare al aerului, urmat de schimbările climatice care sunt resimțite, este extrem de important să colectezi separat deșeurile organice pe care să le transformi compost sau să le depozitezi separat. De asemenea, specialiștii de mediu recomandă utilizarea cât mai rațională a resurselor, astfel încât să reduci din cantitatea gunoiului pe care îl produci, până la eliminarea deșeurilor de care nu ai nevoie. Spre exemplu, poți cumpăra fructe fără a le pune în pungă. Chiar dacă folosești o pungă biodegradabilă, aceasta trebuie depozitată și descompusă corect, solicitând resurse suplimentare.
Deșeuri biodegradabile vs deșeuri reciclabile – diferențe și exemple
Dacă în cazul deșeurilor biodegradabile descompunerea are loc datorită factorilor de mediu, atunci există deșeuri nedegradabile care nu pot fi descompuse decât cu intervenția omului sau timp de sute de ani. Sticlele de plastic, elementele din metal sau sticlă sunt exemple ale deșeurilor nedegradabile și unica soluție viabilă prietenoasă mediului este reciclarea sau reutilizarea acestor elemente.
Dacă resturile organice, cum ar fi cojile de fructe sau legume nu pot fi reciclate în alte produse, atunci deșeurile reciclabile pot fi prelucrate și transformate în alte obiecte utile omenirii. Cu toate acestea, ambele tipuri de deșeuri dăunează mediului dacă nu sunt colectate și prelucrate corect. Prin urmare, depozitarea incorectă a deșeurilor cauzează eliberarea metanului care este un gaz toxic ce poluează mediul (aerul, apa și solul).
Colectare deșeuri biodegradabile și reciclabile
În România este obligatorie colectarea deșeurilor în patru fracții:
- Plastic/metalice
- Hârtie carton
- Sticlă
- Biodegradabile
Colectarea deșeurilor biodegradabile reprezintă un proces relativ nou pentru statul român, fiind implementat de autoritățile publice locale începând cu data de 1 ianuarie 2021. Astfel, autoritățile încurajează colectarea separată a bio-deșeurilor de către fiecare familie sau crearea compostului în mod individual pentru familiile care dețin o grădină sau au nevoie de îngrășământ natural.
Resturile de legume, fructe, ouă, pâine, nuci, cenușă (când a fost ars doar lemn), fân, plante și alte resturi organice pot fi compostate. Există și reziduuri organice care nu pot fi compostate. Din această categorie fac parte următoarele deșeuri: oase de la carne sau pește, produse lactate, ouă întregi, uleiuri, lemnul vopsit sau plante tratate cu pesticide.
Cum se colectează corect deșeurile reciclabile și reziduurile biodegradabile?
Pentru colectarea deșeurilor menajere din plastic sau metal, este necesar să alegi recipientul galben, dacă te afli la bloc și să utilizezi un sac de gunoi galben dacă locuiești la casă la sol. Recipientele din plastic se spală, se elimină etichetele de pe acestea, se elimină dopul și se presează, pentru a ocupa cât mai eficient spațiul din tomberon. Nu se colectează produse care conțin plastic și metal concomitent cutii cu resturi de vopsea, deșeuri medicale (precum o seringă sau o mască de protecție).
Hârtia sau cartonul se colectează în recipientul albastru dacă te afli la bloc sau utilizezi un sac de gunoi albastru dacă locuiești la casă la sol. Este important să împăturești compact hârtia și cartonul, pentru utilizarea eficientă a spațiului. Se acceptă foi, cutii, ziare, reviste sau alte reziduuri din hârtie necontaminate cu grăsime sau vopsea. Hartia sau cartonul care conține urme de mâncare nu poate fi reciclată și nu se introduce în recipientul albastru.
Pentru colectarea deșeurilor de sticla este amenajat în tomberonul verde pentru blocuri și colectarea în sacul verde pentru case. Toate recipientele din sticlă se spală, se curăță de ambalaje și capac. Nu se acceptă oglinzi, cristale, porțelan.
Pentru colectarea deșeurilor nepericuloase sau biodegradabile, autoritățile recomandă obținerea compostului în mod individual sau depunerea acestor reziduuri „în spațiile indicate sau predarea către operatorii autorizați pentru colectarea acestora” (preluat din Proiectul de lege nr 41/17.02,2020)
Deșeurile biodegradabile și compostarea acestora
Așa cum deșeurile biodegradabile pot fi o sursă perfectă de fertilizare a solului, obținerea compostului ar o soluție ecologică, economică și valoroasă pentru grădina ta sau a bunicii. Pentru obținerea îngrășământului natural din resturile organice din casă, poți utiliza un compostor, adică acel aparat în care se depozitează și descompun deșeurile.
Astfel, este necesar să aduni toate resturile biodegradabile. La baza aparatului pentru compost să amplasezi un strat între 10 și 15 cm de crengi uscate, frunze sau alte reziduuri din grădină. În următorii pași, pune un strat de deșeuri biodegradabile, urmate de un strat de sol uscat. Poți face cât mai multe straturi, în funcție de mărimea compostorului. Produsul obținut va fi îngrășământul natural pe care îl poți utiliza pentru grădină și nu mai este necesar să cheltui bani pentru îngrășăminte chimice, precum și să introduci în pământ pesticide dăunătoare atât solului, cât și fructelor și legumelor crescute.
Deșeuri biodegradabile și legislația României privind colectarea separată a deșeurilor
Legislația privind colectarea separată a deșeurilor există în majoritatea țărilor dezvoltate, iar deșeurile biodegradabile sunt introduse treptat, datorită îmbunătățirii cadrului legal.
În România, colectarea separată a deșeurilor este obligatorie începând cu 1 iulie 2019, iar tomberoanele obișnuite unde se aruncau toate reziduurile au fost înlocuite sau sunt în proces de a fi înlocuite în tomberoane speciale pentru fiecare fracție de gunoi.
Astfel, statul a introdus obligativitatea pentru toate firmele de salubritate să asigure punctele de colectare a gunoiului cu cele patru tomberoane destinate colectării separate a deșeurilor. În cazul în care nu sunt respectate regulile, amenda este de la 20 000 până la 40 000 de lei. Persoanele juridice sunt obligate să se supună acelorași reguli sau vor fi sancționate cu aceeași amendă.
Totodată, obligativitatea respectării reglementărilor privind colectarea separată a deșeurilor se referă inclusiv la persoanele fizice, adică la cetățenii României. Amenda pentru nerespectarea legii este de până la 2000 de lei și achitarea unei taxe de salubritate mai mare cu 25 la sută.
TOP 5 motive pentru ca să începi a sorta deșeurile la birou
Pentru orice companie, introducerea unei reguli noi poate fi un proces mai dificil și îndelungat, însă poate avea un impact puternic dacă regula este respectată cu succes. Sortarea deșeurilor în cele patru categorii poate fi un proces care va lua mai mult timp pentru ca angajații să se obișnuiască. Iată câteva motive pentru a înepe să sortezi deșeurile în compania ta:
1. Respecți legea și nu riști amenda pentru că nu ai colectat deșeurile separat.
Cu siguranță nu-ți dorești să scoți din bugetul companiei peste 20 de mii de lei sau să reduci din propria remunerare pentru a achita amenda pentru nerespectarea legislației cu privire la colectarea separată a deșeurilor. Prin urmare, este necesar să fii informat și să instalezi cele patru tomberoane pentru a colecta deșeurile separat.
2. Conservi resursele naturii și educi angajații să fie prietenoși mediului.
Asumarea unui angajament sustenabil și prietenos mediului constituie un pilon fundamental pentru fiecare companie care își dorește să-și mențină numele și brandul pe piață. Colectarea separată a gunoiului produs de companie este un mod de a contribui la educația populației și adoptarea unui comportament ecologic prietenos naturii.
3. Reduci consumerismul de materie primă.
Atunci când o companie sortează deșeurile în mod responsabil, este un pas spre reducerea consumului de materie primă, respectiv statul poate transforma reziduurile sortate în resurse pe care să le utilizeze în continuare.
4. Contribui la responsabilizarea angajaților.
Sortarea deșeurilor poate fi defectuoasă la început, întrucât angajații nu sunt obișnuiți cu această practică. Odată cu introducerea acesteia ca o regulă obligatorie pentru fiecare angajat al companiei, ar fi un exemplu de urmat mereu pentru persoanele care lucrează pentru firma ta. Astfel, vei influența familii și generații să adopte un comportament responsabil față de mediu, începând cu pași mici, precum ar fi sortarea deșeurilor.
5. Contribui la economia țării.
Sortarea separată a gunoiului este și o formă de salvare a materiei prime, care poate fi reutilizată pe viitor, contribuind la dezvoltarea economică a țării. Spre exemplu, firmele de salubrizare vor fi responsabile exclusiv de colectarea deșeurilor și de reciclarea acestora sau transmiterea reziduurilor selectate către firmele de reciclare. Nu vor mai fi cheltuiți banii pentru resursele care selectează separat deșeurile, ci vor fi investiți banii în resurse care se vor ocupa de reciclarea deșeurilor și transformarea acestora în produse noi care pot fi utile omenirii.
Prin urmare, poți fi o companie care își educă angajații, respectă legislația și natura, introducând mici obiceiuri care fac diferența, precum este sortarea deșeurilor.
Deșeurile biodegradabile și risipa alimentară: când apare risipa alimentelor și cum poate fi prevenită
Te-ai întrebat vreodată câtă mâncare este aruncată de către angajații tăi? Sau de câte ori angajații îți iau pauza de masă în restaurante care fac o risipă enormă de mancare? Surplusul și risipa de mâncare este o problemă des întâlnită în rândul angajaților diferitor companii. Fie că oamenii care lucrează pentru firma ta își cumpără mâncarea din magazin, dintr-o cantină sau restaurant, aceștia nu bănuiesc câte resurse ale naturii sunt cheltuite pentru a pregăti acea mâncare.
Magazinele și supermarketurile generează o multitudine de resturi alimentare care nu mai pot fi folosite și sunt aruncate. Indiferent de câte produse vor fi expuse la prețuri considerabil mai reduse în magazine, mereu vor fi alimente care expiră și vor merge la tomberon.
De asemenea, restaurantele și cantinele sunt o altă modalitate de a risipi alimente. Fie că porțiile sunt extrem de mari sau bogate în diverse ingrediente pe care bucătarii nu reușesc să le utilizeze, toate acestea creează condiții pentru apariția surplusului de mâncare, care ulterior va fi aruncată.
Risipa alimentară poate fi prevenită, dacă începi cu propria comunitate de angajați și le explici despre efectele risipei alimentare și cum să evite transformarea mâncării în deșeuri biodegradabile.
Atât nutriționiștii, cât și specialiștii de mediu recomandă pregătirea mâncării în condiții casnice. Astfel, se evită risipa sau surplusul alimentar, este asigurată alimentația sănătoasă (ținând cont că mâncarea pregătită acasă este proaspătă și ingredientele sunt sănătoase) și angajații vor fi mai prietenoși mediului, gătind acasă.
In concluzie, deșeurile biodegradabile pot fi resurse prețioase de îmbogățire a solului, iar colectarea separată a tuturor deșeurilor reprezintă un act de responsabilitate față de natura care oferă resurse pentru existența umană.
Sursa foto: Pexels.com