http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/00/International_tidyman.svg/120px-International_tidyman.svg.png „Omul ordonat”, simbol al civilizaţiei. Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere) și containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții economici). Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roșie, verde, albastră, maro și negru antracit. Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de deșeuri sunt: roșu (portocaliu) – materiale plastice, galben – metale, verde – biodegradabile, albastru – hârtie, carton și sticlă, maro – electrice și electronice, negru – nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot pune în recipientul respectiv.

Exemple de recipiente pentru precolectare selectivă

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/29/Lixo-recicl%C3%A1vel-UFRN.jpg/120px-Lixo-recicl%C3%A1vel-UFRN.jpg
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/21/Recycling_bins_UPT_Romania.jpg/120px-Recycling_bins_UPT_Romania.jpg
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9c/Recycling_bins_Timisoara.jpg/120px-Recycling_bins_Timisoara.jpg
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f8/Trash_cans_Mosnita_Noua.jpg/120px-Trash_cans_Mosnita_Noua.jpg
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/cd/Waste_containers_Deva.jpg/120px-Waste_containers_Deva.jpg

Etichete pe recipientele de precolectare selectivă

Pentru precolectarea deșeurilor stradale, comerciale și industriale sunt folosite containere tipizate de 1,1 m³, 4 m³ sau mai mari. Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată sau din plastic. Pentru deșeuri în cantități mai mari, sau pentru deșeuri industriale și din construcții sunt folosite containere de construcție metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai mari, de tip Abroll.

Colectarea propriu-zisă a deșeurilor din aceste containere este efectuată de către servicii specializate, cum sunt REBU la București și RETIM la Timișoara. Aceste servicii dispun de utilaje speciale pentru colectări. Colectarea deșeurilor din pubele și recipiente de până la 1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor și containerelor și cu instalație de compactare. Deșeurile colectate în cupe de 4 m³ sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalație de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.

Transportul deșeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor care apar la transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantități mari (de obicei deșeuri industriale), transportate pe distanțe foarte lungi, de sute sau mii de km.

Metode de tratare ale deșeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca deșeurile în sine și locul lor de proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate). Metode de eliminare Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol

Tip operațiune

D1

Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.),

D2

Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în sol)

D3

Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi pompate în puțuri, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)

D4

Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de nămoluri în puțuri, iazuri sau lagune etc.)

D5

Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanșe separate, acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător etc.)

D6

Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările și oceanele

D7

Evacuarea în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8

Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D7 și D9-D12

D9

Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D8 și D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10

Incinerare pe sol

D11

Incinerare pe mare

D12

Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13

Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D12

D14

Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D13

D15

Stocare în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deșeurile)

Depozite

Depozit de gunoi în Hawaii. În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deșeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) și depozite pentru un singur fel de deșeuri (monodeponie). Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) și de servicii de întreținere a acestor utilaje.

Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziție, care este până la sfârșitul anului 2009 pentru deșeurile periculoase industriale, până la sfârșitul anului 2011 pentru deșeurile provenite din industria minieră, până la sfârșitul anului 2013 pentru deșeurile provenite din industria energetică, chimică și metalurgică și până în 16 iulie 2017 pentru deșeurile municipale. Eșalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.

Compactarea deşeurilor într-un depozit. Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) și poluarea aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme și prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, care produc efect de seră și contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei și a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol și poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi așa de puternice că împiedică creșterea plantelor deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deșeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și acoperite cu folii și cu pământ.

Rampele pentru deșeuri organice au instalații de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) și dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantități de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri și alți compuși organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totuși ars la instalația de faclă deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului inițial.

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deșeuri inerte sau nepericuloase și mai mare de 5 m pentru deșeuri periculoase.

Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deșeuri este dificilă deoarece rezidenții din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”. Incinerare

Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena. Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă. Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activități medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanților gazoși, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorinați — PCDF) produși prin ardere. Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă sau răsturnată, cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu ardere în suspensie Ele pot trata (arde) deșeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg. În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deșeurilor. În acest caz deșeurile sunt arse în focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deșeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conține și deșeuri nu deturnează instalația de ardere de la utilizarea sa obișnuită. Dacă într-o asemenea instalație scopul principal devine incinerarea deșeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar condițiile de autorizare a funcționării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.

Metode de recuperare

Simbolul internaţional al reciclării. Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică.[11] Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol

Tip operațiune

R1

Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei

R2

Recuperarea/regenerarea solvenților

R3

Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv compostare și alte procese biologice de transformare)

R4

Reciclarea/recuperarea metalelor și a compușilor metalici

R5

Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice

R6

Recuperarea acizilor sau bazelor

R7

Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanților

R8

Recuperarea componentelor din catalizatoare

R9

Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora

R10

Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11

Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R10

R12

Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R11

R13

Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R12 (excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deșeurile)

Recuperarea materialelor

Deseuri de otel sortate si balotate version vederea reciclării la facilitatea de Central European Waste Management în Wels, Austria. Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor. Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje. Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.

Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007 În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin spălare. Deșeurile sortate și purificate sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar. Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile. În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăți specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.

Prelucrarea biologică

Amenajare de compostare. Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalații amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat. Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din gospodării, cât și în mari instalații industriale (ex. stații de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât și anaerobă. O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sau din stațiile de epurare industriale. Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen. Recuperarea energetică Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deșeuri lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare din industria lemnului și din demolări), gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg iar gazul de depozit și biogazul au compoziții asemănătoare și puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse în instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

Prin deșeuri periculoase se înțeleg deșeurile care au una din următoarele proprietăți:

Proprietăți ale deșeurilor care fac ca acestea să fie periculoase[42]

Simbol

Proprietate

H1

„Explozive”: substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la șocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.

H2

„Oxidante”: substanțe și preparate care produc reacții puternic exoterme în contact cu alte substanțe, mai ales cu substanțe inflamabile.

H-3A

„Foarte inflamabile”:

  • substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile)
  • substanțe și preparate care se pot încălzi și apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară
  • substanțe solide și preparate care se pot aprinde ușor după contactul rapid cu o sursă de aprindere și care continuă să ardă sau să se consume și după îndepărtarea sursei de aprindere
  • substanțe gazoase și preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală
  • substanțe și preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantități periculoase.

H3-B

„Inflamabile”: substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C și mai mic sau egal cu 55 °C.

H4

„Iritante”: substanțe și preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamații.

H5

„Nocive”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.

H6

„Toxice”: substanțe și preparate (inclusiv substanțe și preparate foarte toxice) care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate și pot fi chiar letale.

H7

„Cancerigene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce cancerul sau creșterea incidenței lui.

H8

„Corosive”: substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu acestea.

H9

„Infecțioase”: substanțe cu conținut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.

H10

„Teratogene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce malformații congenitale neereditare sau creșterea incidenței acestora.

H11

„Mutagene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creșterea incidenței acestora.

H12

Substanțe și preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.

H13

Substanțe și preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă substanță (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.

H14

„Ecotoxice”: substanțe și preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

Exemple de deșeuri periculoase: deșeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale și veterinare, biocide, solvenți, substanțe organice halogenate folosite ca solvenți, cianuri, emulsii de hidrocarburi / apă, substanțe conținând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policlorurați, dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, rășini, plastifianți, adezivi, substanțe chimice neidentificate și ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în liste specifice. Manipularea și tratarea acestui tip de deșeuri se face numai de agenții economici care îndeplinesc condițiile necesare și ținând evidențe stricte, pe baza unei autorizări. Stocarea deșeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosință a acestora România a obținut perioada de tranziție de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru stocarea temporară a deșeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerințelor privind protecția mediului și a sănătății. De asemenea, a obținut perioada de tranziție privind interzicerea depozitării deșeurilor lichide, privind interzicerea depozitării deșeurilor cu anumite proprietăți (corosive și oxidante) și privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de deșeuri (numai apa de suprafață) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică, chimică și metalurgie și până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care se conformează sau sistează activitatea.

Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate. Un caz aparte de deșeuri periculoase este cel al deșeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deșeurilor radioactive, România are nevoie de două depozite de deșeuri care să stocheze deșeurile radioactive de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Vehicule scoase din uz

Pentru stimularea înnoirii parcului național de autoturisme prin scoaterea din circulație a celor vechi, Guvernul României, în colaborare cu MMDD,[45] a inițiat un program, cunoscut sub numele de „Programul Rabla”. În cadrul programului, se oferă o primă de 3000 RON persoanelor fizice care achiziționează un autoturism nou și radiază din circulație predând spre casare unui operator economic autorizat să desfășoare activități de colectare a vehiculelor scoase din uz un autoturism uzat, cu o vechime de peste 12 ani.[46]

Acțiunea a demarat în anul 2005[47] și a fost reluată în 2006,[48] 2007[49] și 2008[50]

Acţiune de colectare a DEEE la Cluj-Napoca, organizată în 2010 de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec), în colaborare cu Umbrela Verde. Acţiune de promovare a reciclării DEEE la Timișoara, organizată în 2011 de ONG Recolamp (RO), în parteneriat cu ONG Electro-Coord (HU). Ca țară membră UE, România are obligația asumată de a colecta și recicla, anual, 80 000 de tone deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE). Acțiunile de colectare organizată au fost inițiate în anul 2007 prin Campania națională de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice cunoscută și sub numele de „Marea debarasare”. Acțiunea prevedea ca cetățenii să scoată în fața casei sau a blocului echipamentele nefuncționale, apoi societățile de salubrizare să le ridice și să le transporte la centrele de colectare,[54] pentru ca de acolo să fie preluate de organizațiile colective autorizate, în vederea transportării lor la reciclatori. Sunt colectate aparate de uz casnic de mici și mari dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, mașini de spălat, frigidere), unelte, echipamente de iluminat, aparatură electronică și de informatică, jucării. Din cauza noutății, succesul acțiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acțiune a avut loc pe 19 aprilie 2008, cu rezultate notabile. A treia campanie de colectare a DEEE a fost programată pentru 4 octombrie 2008, când au fost colectate peste 400 t de deșeuri. Cantitatea colectată fiind mică, au mai fost organizate campanii de colectare, a IV-a ediție având loc pe 1 noiembrie iar ediția a V-a pe 6 decembrie 2008. În afară de aceste acțiuni, importatorii și producătorii de electronice ar putea fi obligați să adune deșeuri de aparate electrice și electronice într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală de electronice și electrocasnice pe care le vând. În acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la cumpărare, în caz de returnare a obiectului vechi similar. Un proiect de cooperare transfrontalieră româno-ungar își propune recicleze deșeurile provenite din echipamentele de iluminat arse din județele Timiș și Arad, respectiv Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg. Proiectul are în vedere amplasarea de containere specializate de colectare a becurilor și tuburilor fluorescente și construirea unei fabrici de reciclare a acestor deșeuri.

Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a deşeurilor conform principiului prevenirii. Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și costisitoare.[2] Concepția actuală privind deșeurile nu pornește de la ideea creșterii și perfecționării capacităților de eliminare, ci de la adoptarea de noi tehnologii, care să producă deșeuri în cantitate cât mai redusă, într-o formă cât mai ușor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deșeuri nu se poate face decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face coordonarea sunt următoarele: Principiul prevenirii, conform căruia activitățile sunt ierarhizate în ordinea importanței: evitarea apariției deșeurilor, minimizarea cantităților de deșeuri produse, reutilizarea, tratarea prin recuperare, tratarea prin eliminare. Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile care nu presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive Cost ). Principiul „Poluatorul plătește”, conform căruia costurile de gestionare a deșeurilor și de acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce. Principiul substituției, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele nepericuloase. Principiul proximității, care prevede ca deșeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor. Transportul (exportul) este admis doar spre capacități care dispun de tehnologia necesară tratării lor. Principiul subsidiarității, care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza unor criterii uniforme. Principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac parte integrantă din activitățile social-economice care le generează. Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor se face pe baza Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor, elaborată de MMDD, și a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului național, Agențiile Regionale de Protecție a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a Deșeurilor.

Rating pentru pagina Informatii utile : 3.00/ 5 bazat pe 3 voturi.