Metode de tratare a deseurilor

Metode de tratare ale deseurilor

Odata colectate, urmeaza etapa de tratare a deseurilor. Metodele de tratare ale deseurilor sunt variate, la fel ca deseurile in sine si locul lor de provenienta. In principiu, deseurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse in circuit (recuperate).

Metode de eliminare

Eliminarea deseurilor trebuie facuta prin metode care nu pericliteaza sanatatea oamenilor si fara utilizarea unor procese sau metode care pot fi daunatoare pentru mediu.

Operatiuni de eliminare conform
Directivei 2006/12/CE [11]

Simbol Tip operatiune
D1 Depozitare
pe sol si in sol (de exemplu, depozite de deseuri etc.),
D2 Tratarea
in sol (de exemplu, biodegradarea deseurilor lichide sau a
namolurilor depozitate in sol)
D3 Injectare
la adancime (de exemplu, injectare a deseurilor care pot fi pompate in puturi,
domuri de sare sau falii geologice
naturale etc.)
D4 Descarcare
pe suprafete (de exemplu, descarcarea de deseuri lichide sau
de namoluri in puturi, iazuri sau lagune etc.)
D5 Loc
de descarcare special amenajat (de exemplu, dispunerea in celule
etanse separate, acoperite si izolate unele de altele si de
mediul inconjurator etc.)
D6 Evacuare
in mediu acvatic, exceptand marile
si oceanele
D7 Evacuarea
in mari si oceane, inclusiv ingroparea in subsolul marin
D8 Tratare
biologica, nespecificata in alta parte in prezenta anexa,
avand ca rezultat compusi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin
intermediul oricareia dintre operatiunile numerotate D1-D7 si
D9-D12
D9 Tratare
fizicochimica,
nespecificata in alta parte in prezenta anexa, avand ca
rezultat compusi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin
intermediul oricareia dintre operatiunile numerotate D1-D8 si
D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare, etc.)
D10 Incinerare pe
sol
D11 Incinerare
pe mare
D12 Depozitare
permanenta (de exemplu, amplasarea de containere intr-o mina etc.)
D13 Amestecare
sau mixare inainte de efectuarea oricareia dintre operatiunile
numerotate D1-D12
D14 Reambalare
inainte de efectuarea oricareia dintre operatiunile numerotate
D1-D13
D15 Stocare
in asteptarea oricareia dintre operatiunile numerotate D1-D14
(excluzand stocarea temporara, pana la colectare, in locul unde se
produc deseurile)

Depozit de gunoi in Hawaii.

In functie de tipul deseurilor acceptate depozitele se clasifica in depozite pentru deseuri periculoase (clasa a), depozite pentru deseuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) si depozite pentru un singur fel de deseuri (monodeponie). Depozitele trebuie sa dispuna de sisteme de paza, echipamente de cantarire, laboratoare de analiza, instalatii de recuperare a gazului de depozit si de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, incarcatoare, compactoare, screpere, excavatoare) si de servicii de intretinere a acestor utilaje.

Eliminarea deseurilor prin depozitare in rampe (gropi) de gunoi fara vreo masura ulterioara este actual o practica care nu mai este acceptata. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE aceste depozite trebuiau inchise pana in anul 2007, insa Romania nu s-a putut conforma in acest termen. Ca urmare, Romaniei i s-a acordat o perioada de tranzitie, care este pana la sfarsitul anului 2009 pentru deseurile periculoase industriale, pana la sfarsitul anului 2011 pentru deseurile provenite din industria miniera, pana la sfarsitul anului 2013 pentru deseurile provenite din industria energetica, chimica si metalurgica si pana in 16 iulie 2017 pentru deseurile municipale. Esalonarea inchiderii depozitelor neconforme este reglementata prin HG 349/2005.

Compactarea deseurilor intr-un depozit.

Actual, depozitarea in rampe de gunoi presupune la sfarsit inchiderea depozitului prin acoperire cu pamant (ingropare) si este o practica curenta in multe tari. Astfel de rampe se organizeaza in cariere in care exploatarea s-a incheiat sau in mine abandonate. O rampa de gunoi realizata si exploatata corect este o metoda relativ ieftina si care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deseurilor. Vechile rampe, necorespunzatoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi imprastierea de gunoaie, atragerea daunatorilor (insecte, rozatoare) si poluarea aerului, a apelor si a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme si prin degajarea unor gaze rezultate in urma fermentarii, cum ar fi dioxidul de carbon si metanul, care produc efect de sera si contribuie la incalzirea globala. Poluarea apei si a solului se face prin levigat (lichidul scurs in urma proceselor biochimice), care, in lipsa unui strat izolator se infiltreaza in sol si polueaza apele panzelor freatice. Aceste poluari pot fi asa de puternice ca impiedica cresterea plantelor deasupra acestor rampe. In mod normal, pe rampa deseurile sunt compactate pentru a le mari densitatea si stabilitatea, si acoperite cu folii si cu pamant.

Rampele pentru deseuri organice au instalatii de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) si dioxidul de carbon (45 %), la care se adauga mici cantitati de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri si alti compusi organici. El poate fi valorificat prin ardere. Daca nu exista posibilitatea de valorificare locala, se recomanda sa fie totusi ars la instalatia de facla deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de sera mai mic decat al metanului initial.

Pentru a impiedica levigatul sa se infiltreze in sol rampele moderne sunt prevazute cu straturi izolante, care pot fi din argila (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argila trebuie sa fie mai mare de 1 m pentru deseuri inerte sau nepericuloase si mai mare de 5 m pentru deseuri periculoase.

Din cauza problemelor pe care le ridica, gasirea unor amplasamente pentru noi depozite de deseuri este dificila deoarece rezidentii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleza Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu in ograda mea”.

Instalatia de incinerare Spittelau, la Viena.

Incinerarea este o metoda de eliminare a deseurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termica a deseurilor. In urma incinerarii se obtin caldura, gaze, abur si cenusa.
Incinerarea poate fi practicata in instalatii mici, individuale, sau la scara industriala. Pot fi incinerate atat deseurile solide, cat si cele lichide sau gazoase. Metoda este preferata in locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu in Japonia, si la eliminarea anumitor deseuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activitati medicale, insa la nivel industrial este controversata, din cauza poluantilor gazosi, in special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD si benzofurani policlorinati — PCDF) produsi prin ardere.
Instalatiile de incinerare sunt cuptoare prevazute cu focare cu gratar cu impingere directa sau rasturnata, cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere in strat fluidizat, sau cu ardere in suspensie Ele pot trata (arde) deseuri cu putere calorifica mica, de doar 10 MJ/kg.
In ultima perioada se discuta despre coincinerarea deseurilor. In acest caz deseurile sunt arse in focarele marilor cazane energetice sau in cuptoarele de ciment, in amestec cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deseurilor in amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare” se aplica in cazul in care arderea amestecului combustibil care contine si deseuri nu deturneaza instalatia de ardere de la utilizarea sa obisnuita. Daca intr-o asemenea instalatie scopul principal devine incinerarea deseurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar conditiile de autorizare a functionarii in acest caz vor fi mai stricte, adica cele pentru incineratoare.

Simbolul international al reciclarii.

Prin recuperare se intelege extragerea din deseuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi facuta prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperata atat partea materiala, cat si cea energetica. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertita in energie electrica.[11] Ca si in cazul eliminarii, recuperarea trebuie facuta fara a periclita sanatatea oamenilor si fara utilizarea unor procese sau metode care pot fi daunatoare pentru mediu.

Operatiuni de recuperare conform

Directivei 2006/12/CE [11]

Simbol Tip operatiune
R1 Utilizarea
mai ales sub forma de combustibil sau ca alt mijloc de generare a
energiei
R2 Recuperarea/regenerarea
solventilor
R3 Reciclarea/recuperarea
substantelor organice care nu sunt utilizate ca solventi (inclusiv
compostare si alte procese biologice de transformare)
R4 Reciclarea/recuperarea
metalelor si a compusilor metalici
R5 Reciclarea/recuperarea
altor materiale anorganice
R6 Recuperarea
acizilor sau bazelor
R7 Recuperarea
componentelor utilizate pentru captarea poluantilor
R8 Recuperarea
componentelor din catalizatoare
R9 Regenerarea
uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora
R10 Tratarea
in contact cu solul in folosul agriculturii sau in scopuri ecologice
R11 Utilizarea
deseurilor obtinute in urma oricareia dintre operatiunile
numerotate R1-R10
R12 Preschimbare
de deseuri inainte de efectuarea oricareia dintre operatiunile
numerotate R1-R11
R13 Stocarea
deseurilor in asteptarea oricareia dintre operatiunile
numerotate R1-R12 (excluzand stocarea temporara, in vederea
colectarii, in locul unde se produc deseurile)

Recuperarea materialelor

Deseuri de otel sortate si balotate version vederea reciclarii la facilitatea de Central European Waste Management in Wels, Austria.
Pentru o reciclare reusita este nevoie de o sortare in functie de calitatea materialului, sortare care incepe prin colectarea selectiva a acestora. Ele mai pot fi separate si in instalatii de sortare a deseurilor.
Materialele obisnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, otelul din ambalaje alimentare si sprayuri, polietilena de inalta densitate (engleza High-density polyethylene – HDPE) si ambalajele de polietilentereftalat (engleza Polyethylene terephthalate -PET), sticlele si borcanele, hartia din ziare si reviste, cartonul din ambalaje. Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleza Polyvinyl chloride – PVC), polietilena de joasa densitate (engleza Low-density polyethylene – LDPE), polipropilena (PP) si polistirenul (PS), desi acestea nu sunt colectate in mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, continand cate o singura componenta, ceea ce usureaza reciclarea. Prin comparatie, reciclarea echipamentelor electrice si electronice este mai dificila, ea necesitand tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.

Recuperarea materialelor

Uzina de tratare mecanico-biologica a deseurilor de la Lübeck, Germania, 2007
In depozite, recuperarea incepe cu sortarea materialelor. Pentru deseurile amestecate prima operatie este maruntirea, care este operata in mori cu ciocane, percutoare, tocatoare, raspeluri. Urmeaza sortarea dimensionala in site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrica in cicloane, sortarea magnetica a materialelor feroase, sortarea optica (pentru sticla) si, eventual, sortarea manuala. Urmeaza operatii de purificare prin spalare. Deseurile sortate si purificate sunt balotate in prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.
Daca deseurile amestecate contin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, insa trebuie separate dinainte pe cat posibil celelalte materiale recuperabile.
In Romania recuperarea este efectuata de o serie de Societati specializate in tratarea deseurilor in vederea reciclarii.

Prelucrarea biologica

Amenajare de compostare.
Deseurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare si hartia, pot fi valorificate prin compostare, care implica un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent ingrasamant agricol. in timpul compostarii se produce biogaz cu un mare continut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau in termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare in instalatii amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.
Compostarea poate fi efectuata atat in mici instalatii individuale din gospodarii, cat si in mari instalatii industriale (ex. statii de epurare). Ea poate avea loc atat prin fermentare aeroba, cat si anaeroba.
O alta sursa de biogaz sunt namolurile municipale, rezultate din statiile de epurare a apelor uzate orasenesti sau din statiile de epurare industriale.
Materiile combustibile pot fi obtinute atat prin prelucrare biologica, cat si prin procese de piroliza si gazeificare la presiune inalta in atmosfera saraca in oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasma) pot produce un gaz de sinteza (syngas) cu o compozitie si mai buna, format din monoxid de carbon si hidrogen.

Recuperarea energetica

Deseurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deseuri lemnoase din culturi, deseuri de prelucrare din industria lemnului si din demolari), gazul de depozit si biogazul. Lemnul are o putere calorifica de 14–17 MJ/kg iar gazul de depozit si biogazul au compozitii asemanatoare si puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse in instalatii menajere, sau in cazane pentru producerea caldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

Cere oferta!