Metode de tratare a deseurilor

Metode de tratare ale deșeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca deșeurile în sine și locul lor de proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
Metode de eliminare
Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de eliminare conform
Directivei 2006/12/CE
[11]

Simbol

Tip operațiune

D1

Depozitare
pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.),

D2

Tratarea
în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a
nămolurilor depozitate în sol)

D3

Injectare
la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi
pompate în puțuri,
domuri de sare sau
falii geologice
naturale etc.)

D4

Descărcare
pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau
de nămoluri în puțuri,
iazuri sau lagune etc.)

D5

Loc
de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule
etanșe separate, acoperite și izolate unele de altele și de
mediul înconjurător etc.)

D6

Evacuare
în mediu acvatic, exceptând
mările
și
oceanele

D7

Evacuarea
în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8

Tratare
biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă,
având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin
intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D7 și
D9-D12

D9

Tratare
fizicochimică,
nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca
rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin
intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D8 și
D10-D12 (de exemplu,
evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10

Incinerare pe
sol

D11

Incinerare
pe mare

D12

Depozitare
permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13

Amestecare
sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile
numerotate D1-D12

D14

Reambalare
înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate
D1-D13

D15

Stocare
în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14
(excluzând stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se
produc deșeurile)

Depozite


Depozit de gunoi în Hawaii.
În funcție de tipul deșeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deșeuri periculoase (clasa a), depozite pentru deșeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale inerte (clasa c) și depozite pentru un singur fel de deșeuri (monodeponie). Depozitele trebuie să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalații de recuperare a gazului de depozit și de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare, compactoare, screpere, excavatoare) și de servicii de întreținere a acestor utilaje.

Eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziție, care este până la sfârșitul anului 2009 pentru deșeurile periculoase industriale, până la sfârșitul anului 2011 pentru deșeurile provenite din industria minieră, până la sfârșitul anului 2013 pentru deșeurile provenite din industria energetică, chimică și metalurgică și până în 16 iulie 2017 pentru deșeurile municipale. Eșalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.


Compactarea deşeurilor într-un depozit.
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ (îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi împrăștierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) și poluarea aerului, a apelor și a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme și prin degajarea unor gaze rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon și metanul, care produc efect de seră și contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei și a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol și poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi așa de puternice că împiedică creșterea plantelor deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deșeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea și stabilitatea, și acoperite cu folii și cu pământ.

Rampele pentru deșeuri organice au instalații de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) și dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă mici cantități de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri și alți compuși organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare locală, se recomandă să fie totuși ars la instalația de faclă deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului inițial.

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deșeuri inerte sau nepericuloase și mai mare de 5 m pentru deșeuri periculoase.

Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deșeuri este dificilă deoarece rezidenții din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.
Incinerare


Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena.
Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.
Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activități medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanților gazoși, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorinați — PCDF) produși prin ardere.
Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă sau răsturnată, cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu ardere în suspensie Ele pot trata (arde) deșeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.
În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deșeurilor. În acest caz deșeurile sunt arse în focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul uzual al acestora. Ponderea deșeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conține și deșeuri nu deturnează instalația de ardere de la utilizarea sa obișnuită. Dacă într-o asemenea instalație scopul principal devine incinerarea deșeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu coincinerare, iar condițiile de autorizare a funcționării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele pentru incineratoare.

Metode de recuperare


Simbolul internaţional al reciclării.
Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică.[11] Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de recuperare conform
Directivei 2006/12/CE
[11]

Simbol

Tip operațiune

R1

Utilizarea
mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a
energiei

R2

Recuperarea/regenerarea
solvenților

R3

Reciclarea/recuperarea
substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv
compostare și alte procese biologice de transformare)

R4

Reciclarea/recuperarea
metalelor și a compușilor metalici

R5

Reciclarea/recuperarea
altor materiale anorganice

R6

Recuperarea
acizilor sau bazelor

R7

Recuperarea
componentelor utilizate pentru captarea poluanților

R8

Recuperarea
componentelor din catalizatoare

R9

Regenerarea
uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora

R10

Tratarea
în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11

Utilizarea
deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile
numerotate R1-R10

R12

Preschimbare
de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile
numerotate R1-R11

R13

Stocarea
deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile
numerotate R1-R12 (excluzând stocarea temporară, în vederea
colectării, în locul unde se produc deșeurile)

Recuperarea materialelor


Deseuri de otel sortate si balotate version vederea reciclării la facilitatea de Central European Waste Management în Wels, Austria.
Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.
Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene – HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje. Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride – PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene – LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.


Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007
În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin spălare. Deșeurile sortate și purificate sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.
Dacă deșeurile amestecate conțin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.
În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăți specializate în tratarea deșeurilor în vederea reciclării.

Prelucrarea biologică


Amenajare de compostare.
Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalații amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.
Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalații individuale din gospodării, cât și în mari instalații industriale (ex. stații de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât și anaerobă.
O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești sau din stațiile de epurare industriale.
Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen.
Recuperarea energetică
Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deșeuri lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare din industria lemnului și din demolări), gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg iar gazul de depozit și biogazul au compoziții asemănătoare și puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse în instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric.

Rating pentru pagina Metode de tratare a deseurilor : 5.00/ 5 bazat pe 1 voturi.