Groapa de gunoi

Gunoiul menajer si reciclarea: Iata cum poti ajuta si tu planeta prin mici actiuni semnificative

           Deseurile reprezinta o problema a mediului care poate fi combatuta cu ajutorul unei reciclarii corespunzatoare. Gunoiul menajer rezulta din diversele activitati desfasurate in gospodarii, in spatii comerciale sau industriale. Prin extragerea si prelucrarea resurselor organice si minerale se obtin noi metale, mase plastice, sticle, textile sau materiale organice biodegradabile. Cu alte cuvinte, resturile menajere pot fi si o sursa consistenta de materii prime.

 

Ce este si de cate tipuri poate fi gunoiul menajer

 

           Este foarte greu de definit exact despre ce reziduuri este vorba atunci cand vorbim despre deseurile menajere, deoarece aceste doua cuvinte inglobeaza o multitudine dinte acestea. Cert este faptul ca pot fi impartite in doua categorii, in functie de locul de provenienta: gospodaresti sau stradale. La randul lor, acestea pot fi impartite in doua subcategorii: deseuri menajere reciclabile si deseuri menajere reziduale. 

Care este diferenta dintre deseurile menajere reciclabile si deseurile menajere reziduale

          O prima selectare a gunoaielor se face in functie de urmatoarele doua categorii: deseuri menajere reciclabile si reziduale. Urmatorul pas este sortarea deseurilor menajere reciclabile intre ele in functie de cele trei tipuri de containere existente: sticla, plastic/metal si hartie/carton.

  • deseurile menajere reciclabile – sunt acele deseuri care pot fi impartite pe categoriile semnalate pe cosurile de gunoi (sticla, plastic/metal si hartie/carton).
  • deseurile menajere reziduale – sunt acele care se considera gunoaie in adevaratul sens al cuvantului, cum ar fi: cel provenit de la animale de casa, ambalaje murdare, servetele folosite, mucuri de tigari, scutece, vesela de unica folosinta, tampoane igienice, continutul sacului de la aspirator.

Colectarea deseurilor care necesita un regim special de depozitare si care nu se incadreaza in niciuna dintre categoriile mai sus mentionate sunt considerate: deseurile toxice medicale, electrocasnicele, deseurile provenite din constructii, cauciucurile, bateriile de toate tipurile si dimensiunile, becurile, mobilierul, textile si deseuri voluminoase cum ar fi bureti, saltele etc. 

Categorii de deseuri menajere

  1. Deseuri organice – aici sunt incluse plantele, animalele si resturile de mancare care necesita o reciclarea a deseurilor in siguranta.
  2. Deseuri alimentare – sunt deseurile, care asa cum spune si numele lor, provin in urma unui flux de alimente. Spre deosebirea de cele care fac parte din categoria mai sus mentionata, acestea nu necesita o eliminare in siguranta.
  3. Deseuri lemnoase – orice deseu care este compus in mare parte din orice tip de lemn.
  4. Plastic – in aceasta categorie sunt incluse toate lucrurile din plastic, de la pungi pana la jucarii sau scaune.
  5. Hartia si carton – aceasta categorie este destul de cuprinzatoare deoarece majoritatea obiectelor sunt ambalate in carton, iar hartia este un un element extrem de des intalnit in orice gospodarie sub diverse forme.
  6. Metal – aici regasim orice tip de metal feros sau neferos si de cele mai multe ori in cazul deseurilor menajere este vorba despre cutii sau conserve.

 Reguli generale de colectare a gunoiului menajer

           Se estimeaza faptul ca o persoana produce, in medie, pe zi peste 1 kg de deseuri. Ceea ce rezulta ca 400 de kg de deseuri se strang anual doar de la o singura persoana. Un exercitiu de imaginatie rapid in care ne gandim la cantitatile de materiale reciclate: 

  • 1 tona de hartie = 17 copaci salvati;
  • 1 tona de plastic = aproximativ 0.2 tone de gaz natural;
  • 1 tona de sticla = 0.66 tone de nisip si 0.1 tone de calcar;
  • 1 milion de telefoane = 250 kg de argint, 24 kg de aur, 9 kg de paladiu şi 9 tone de cupru.

          Si lista obiectelor reciclate poate continua. Cert este ca regulile de reciclare a deseurilor sunt foarte importante pentru a refolosi totul la maxim.

Legea deseurilor menajere

           Potrivit legii 211/2011, toti cei care detin sau produc deseuri sunt obligati sa le recicleze selectiv in functie de cel putin urmatoarele categorii: hartie, plastic, metal si sticla. Containerele pentru reciclare sunt special amenajate si etichetate corespunzator fiecarei categorii. 

          Este important de stiut faptul ca legea interzice colectarea deseurilor in spatii neamenajate si amestecarea deseurilor. Fiecare categorie este semnalata printr-o culoare diferita, dupa cum urmeaza: plastic – galben; hartie/carton – albastru; sticla – verde; biodeseurile si deseurile menajere – gri/maro; deseurile biodegradabile – negru.

          Potrivit legii 132/2010, toate birourile/incintele al/a institutiei trebuie sa aiba amplasate cele trei recipiente pentru reciclarea selectiva ( hartie/carton; metal/plastic; sticla). Recipientele vor fi amplasate la fiecare intrare si la fiecare etaj/nivel. Legea obliga institutiile publice sa informeze personalul si vizitatorii cu privire la reciclarea selectiva.

          „Incepand cu data de 1 ianuarie 2021, autoritatile administratiei publice locale sau, dupa caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociatiile de dezvoltare intercomunitara ale acestora, trebuie sa implementeze sistemul de colectare separata a deseurilor biodegradabile, sa extinda colectarea separata din usa in usa a bio-deseurilor in mediul urban, dublata de implementarea schemei ‘plateste pentru cat arunci’ si sa încurajeze compostarea individuala in gospodariile din mediul rural.”

Ce reziduuri menajere arunci si in ce recipient

          Asa cum este mentionat si mai sus, legea interzice amestecarea reziduurilor. Prin urmare, trebuie cunoscute foarte bine categoriile (recipientele de colectare) si unde se incadreaza fiecare reziduu care urmeaza sa fie reciclat.

  • Galben – plastic/metal: recipientele din plastic se curata cu apa rece inainte de a fi reciclate. Daca murdaria nu se curata, atunci trebuie aruncate la categoria de deseuri reziduale. PET-urile trebuie presate dupa indepartarea dopului. Nu se incadreaza la aceasta categorie produsele alcatuite dintr-o combinatie de plastic si metal.

          Poti sa reciclezi: cutiile de lapte si suc, cutiile de plastic, bidoanele, conservele din plastic, jucarii, doze de bautura, pungi de plastic etc.

  • Albastru – hartie/carton: este de retinut faptul ca impaturirea este necesara pentru a economisi spatiu. Orice hartie sau carton nu trebuie sa contina urme de mancare sau alte reziduuri. Hartia de ambalat lucioasa nu intra in aceasta categorie.

          Poti sa reciclezi: cartoane, ziare, reviste, plicuri, foi, cutii, cartoane de oua, fotografii, foi etc.

  • Verde – sticla: orice sticla se clateste inainte de a fi arunca in recipientul de reciclare sticla. Oglinzile si geamurile nu intra in aceasta categorie.

          Poti sa reciclezi: borcane, damigene, sticle, ambalaje din sticla etc.

  • Gri/maro – biodegradabile: sunt deseurile din care se realizeaza compost, un ingrasamant care poate fi realizat de cei care locuiesc la casa, in propriile curti. Potrivit legii, „este obligatorie colectarea separata a deseurilor biodegradabile destinate compostarii/digestiei anaerobe, inclusiv din usa in usa sau prin aport voluntar. (…) Persoanele fizice si juridice care genereaza deseuri biodegradabile au obligatia sa depuna aceste deseuri in spatiile indicate sau sa le predea operatorilor autorizati pentru colectarea lor.”

          Poti sa reciclezi: resturi vegetale din curte, zat de cafea, coji de oua/nuca, resturi de paine, legume si fructe, produse umede (ziare, carton, lemn maruntit, servetele murdare, hartie murdara) etc.

  • Negru – deseuri reziduale: aici se incadreaza toate deseurile care nu pot fi recilate.

          Poti sa reciclezi: scutece, absorbante, mancare, servetele folosite, cenusa de la soba, plante si lemne tratate cu diferite substante toxice, continutul sacului de la aspirator etc. 

  • Deseuri speciale – in aceasta categorie sunt incluse urmatoarele subcategorii: deseuri vegetale (tuns gazon, copaci, cosit iarba etc.), deseuri voluminoase (saltele, mobila, covoare, mochete etc.), deseuri textile (imbracaminte, incaltaminte), deseuri din constructii si nu in ultimul rand deseuri de echipamente electrice si electrocasnice.

 Cum trebuie pregatit fiecare obiect pentru o reciclare selectiva corecta

          Colectarea selectiva corecta a materialelor reciclabile se face dupa cateva reguli de baza. Iata ce trebuie facut pentru a pregati fiecare obiect inainte de a fi aruncat in spatiile special amenajate.

  • sticlele, peturile, borcanele trebuie golite de continut si curatate. Majoritatea obiectelor necesita o spalare si o uscare inainte de a fi aruncate in spatiile special amenajate pentru reciclare;
  • dupa curatare, peturilor li se indeparteaza capacele si se preseaza pentru a economisi spatiu;
  • articolele vestimentare murdare nu trebuie aruncate printre cele care sunt curate si pot fi reciclate;
  • cartoanele si hartiile se impacheteaza cat mai strans;
  • orice urma de ulei sau apa indica faptul ca hartia/cartonul nu poate fi pus la categoria albastra, ci la cea a biodegradabilelor;
  • deseurile periculoase trebuie colectate corect si cu mare atentie;
  • profita de posibilitatea de a produce compost.

Deseuri menajere cod – lista completa

          Guvernul Romaniei a reglementat codificarea deseurilor prin HG 856/ 2002. Astfel ca toate deseurile se identifica printr-un cod format din 6 cifre. Deseurile menajere fac parte din categoria numarul 20: „Deseuri municipale si asimilabile din comert, industrie, institutii, inclusiv fractiuni colectate separat” Codurile sunt urmatoarele:

  • 20 01 fractiuni colectate separat (cu exceptia 15 01)
  • 20 01 01 hartie si carton
  • 20 01 02 sticla
  • 20 01 08 deseuri biodegradabile de la bucatarii si cantine
  • 20 01 10 imbracaminte
  • 20 01 11 textile
  • 20 01 13* solventi
  • 20 01 14* acizi
  • 20 01 15* baze
  • 20 01 17* substante chimice fotografice
  • 20 01 19* pesticide
  • 20 01 21* tuburi fluorescente si alte deseuri cu continut de mercur
  • 20 01 23* echipamente abandonate cu continut de CFC (clorofluorocarburi)
  • 20 01 25 uleiuri si grasimi comestibile
  • 20 01 26* uleiuri si grasimi, altele decat cele specificate la 20 01 25
  • 20 01 27* vopsele, cerneluri, adezivi si rasini continand substante periculoase
  • 20 01 28 vopsele, cerneluri, adezivi si rasini, altele decat cele specificate la 20 01 27
  • 20 01 29* detergenti cu continut de substante periculoase
  • 20 01 30 detergenti, altii decat cei specificati la 20 01 29
  • 20 01 31* medicamente citotoxice si citostatice
  • 20 01 32 medicamente, altele decat cele mentionate la 20 01 31
  • 20 01 33* baterii si acumulatori inclusi in 16 06 01, 16 06 02 sau 16 06 03 si baterii si acumulatori nesortati continand aceste baterii
  • 20 01 34 baterii si acumulatori, altele decat cele specificate la 20 01 33
  • 20 01 35* echipamente electrice si electronice casate, altele decat cele specificate la 20 01 21 si 20 01 23 cu continut de componenti periculosi
  • —————————–
  • Componentele periculoase de la echipamentele electrice si electronice pot include acumulatorii si bateriile mentionate la 16 06 si notate ca periculoase; comutatoare cu mercur; sticla de la tuburile catodice sau alta sticla activata.
  • 20 01 36 echipamente electrice si electronice casate, altele decat cele specificate la 20 01 21, 20 01 23 si 20 01 35
  • 20 01 37* lemn cu continut de substante periculoase
  • 20 01 38 lemn, altul decat cel specificat la 20 01 37
  • 20 01 39 materiale plastice
  • 20 01 40 metale
  • 20 01 41 deseuri de la curatatul cosurilor
  • 20 01 99 alte fractii, nespecificate
  • 20 02 deseuri din gradini si parcuri (incluzand deseuri din cimitire)
  • 20 02 01 deseuri biodegradabile
  • 20 02 02 pamant si pietre
  • 20 02 03 alte deseuri nebiodegradabile
  • 20 03 alte deseuri municipale
  • 20 03 01 deseuri municipale amestecate
  • 20 03 02 deseuri din piete
  • 20 03 03 deseuri stradale
  • 20 03 04 namoluri din fosele septice
  • 20 03 06 deseuri de la curatarea canalizarii

          Asadar, indiferent daca te preocupa reciclarea la tine acasa sau in cadrul afacerii pe care o conduci, trebuie sa cunosti care sunt tipurile de materiale care se pot recicla si care nu. Astfel, o sa poti sa transformi produsele pe care nu le folosesti intr-o sursa de venit pentru afacerea pe care o detii.

          Consulta foarte bine legea, sigur nu vrei sa ai parte de amenzi usturatoare sau de plangeri. Si nu uita: amestecarea deseurilor menajere este strict interzisa. Urmeaza toti pasii colectarii corecte pentru a maximiza efectul reciclarii. Da si tu o mana de ajutor naturii deoarece orice initiativa conteaza si orice companie isi poate motiva angajatii sa fie un exemplu pentru cei din jurul lor. Educarea in ceea ce priveste reciclarea duce la o viata mai sanatoasa a urmatoarelor generatii.

Sursa foto: Shutterstock.com

Share

Leave comment

Cere oferta!