Deseuri hartie si carton

Deseuri de hartie si carton – caracteristicile deseurilor si importanta colectarii acestora

          Deseurile reprezinta produse achizitionate in trecut, care au ajuns sa nu mai aduca niciun folos practic si care dauneaza mediului. Fiind concepute din materiale deja procesate, acestea nu pot fi absorbite de catre natura, decat dupa o perioada foarte indelungata de timp. Mai mult, irosirea lor reprezinta o pierdere de materie, care poate fi evitata usor prin reciclare. Acest proces nu ajuta numai la pastrarea unui mediu curat si sanatos, ci reduce si nevoia omului de a consuma mai multe materii prime, precum lemnul si metalele.
Citeste mai departe pentru a afla ce daune provoaca deseurile nereciclate, de ce este important sa valorificam deseurile, dar si cum se desfasoara mai exact intregul proces de reciclare pentru materiale precum hartia si cartonul.

 

Informatii generale despre deseuri

          In primul rand, deseurile se impart in categorii, in functie de tipul de material: textile, sticla, metale, hartie, carton etc. In functie de starea in care se afla materialul, acesta poate fi reciclat sau eliminat. Desi este indicata reciclarea, intrucat salveaza materiale pretioase, cateodata, aceasta optiune nu este posibila. Asadar, au fost create mai multe reglementari cu privire la procesul de eliminare, acesta putand fi abordat in mai multe moduri:

  • incinerarea pe mare sau pe sol;
  • depozitarea permanenta;
  • evacuarea in mediul acvatic (unele materiale pot fi evacuate si in mari/oceane);
  • injectarea materialelor in sol;
  • depozitarea materialelor in sol;
  • tratarea materialelor biodegradabile in sol;
  • descarcarea deseurilor pe anumite suprafete;
  • tratarea materialelor, urmand ca respectivii compusi rezultati sa fie reciclati.

          In general, deseurile detinute de majoritatea populatiei reprezinta materiale care pot fi reciclate, asadar, aceste procese de eliminare nu sunt folosite in general, decat pentru deseurile rezultate din industrie.

 

Deseuri de hartie si carton – ce daune produc acestea?

 

          Doua dintre principalele deseuri menajere sunt cele din hartie si carton. Hartia se gaseste in cantitati foarte mari, fiind folosita de catre populatie, atat pentru scopuri profesionale, cat si pentru uzul personal. In acelasi timp, cartonul este adesea folosit in ambalarea diverselor produse, datorita costurilor ieftine pe care le presupune. Ambele pot fi reciclate in majoritatea situatiilor, exceptie facand hartia igienica, servetelele de unica folosinta si materialele patate de diverse lichide/substante.

          In ciuda faptului ca exista multe companii care ofera servicii colectare a deseului reciclabil chiar de la usa consumatorului, oamenii tot nu sunt dispusi sa depuna efort in aceasta privinta. Acest lucru se intampla, intrucat populatia nu stie cat de multe daune produc deseurile asupra mediului. In timp ce hartia subtire se poate descompune in mai putin de o luna, un recipient de plastic, precum cel folosit in cazul bidoanelor de apa, are nevoie de 500 de ani pentru a se descompune in mod natural. Mai mult, recipientele de sticla mai groase, precum borcanele, au nevoie de un milion de ani pentru a se descompune, in timp ce bateriile au nevoie de peste doua milioane de ani. Astfel, iti poti da seama cate daune vei provoca mediului prin aruncarea unei simple baterii la cosul de gunoi, in loc sa o reciclezi.

          In cazul de fata, desi deseurile de hartie si de carton au nevoie de o perioada mai scurta de timp pentru a se descompune in mod natural, acestea sunt produse in cantitati foarte mari. In medie, o persoana foloseste anual o cantitate de hartie pentru care trebuie sa fie taiati 6 copaci, iar o tona de hartie reciclata se poate echivala cu aproximativ 17 copaci salvati. Mai mult, pentru a obtine un kilogram de hartie, producatorii folosesc in proces peste 300 de litri de apa.

          Procesul de reciclare a fost imbunatatit odata cu avansul tehnologic, putand fi repetat de mai multe ori. In timp ce hartia a ajuns sa poata fi reciclata de pana la 6 ori, cartonul este renumit pentru posibilitatile sale de reciclare, depasind chiar si acest numar. In plus, procesul de reciclare presupune utilizarea unor resurse care produc daune minime mediului inconjurator, substantele toxice fiind eliminate in totalitate din aceasta industrie.

Valorificarea deseurilor din hartie si carton

          Procesul de reciclare este simplu de urmat din punct de vedere al unui consumator. Principalul lucru pe care trebuie sa il faci este sa asiguri precolectarea deseurilor pe care le detii. Desi poti sa aduni toate deseurile menajere la un loc (printre acestea se numara hartia, cartonul, resturile de mancare, metalele), este indicat sa le imparti si sa le colectezi selectiv, pe categorii specifice, intrucat acesta este singurul mod prin care vei putea fi sigur ca vei contribui la fabricarea altor produse de acelasi tip. 

          Daca ai mai multe caiete/hartii, le poti aseza unele peste altele, formand o gramada pe care apoi o legi cu sfoara. Daca ai cutii de carton, acestea pot fi despaturite de la incheieturi si asezate in acelasi fel ca materialele din hartie. Dupa ce consideri ca ai strans o cantitate suficienta de deseuri, te poti indrepta catre un centru de reciclare sau, in cazul in care nu ai disponibilitatea de a te deplasa, poti contacta on-line sau prin telefon o firma care se ocupa cu transportul deseurilor.

          Dupa ce materialele ajung la un centru de reciclare, vor fi impartite pe categorii specifice si vor fi trecute prin diverse masinarii de procesare. In cazul hartiei, aceasta va fi initial taiata in bucati foarte mici, apoi incalzita intr-o pasta, la care se adauga apa si alte substante, care vor ajuta la indepartarea celulozei din compozitie. Dupa aceea, trece printr-un proces de eliminare a impuritatilor si de albire, este uscata si trecuta mai apoi printr-o presa care indeparteaza orice urma de apa ramasa. In final, compusul obtinut este intins si incalzit in interiorul altei masinarii, ajungand sa capete din nou forma hartiei obisnuite. De obicei, reciclarea cartonului se desfasoara intr-un mod asemanator, avand insa, cateva procese suplimentare de eliminare a resturilor/impuritatilor.

          In final, cel mai important lucru este sa eviti tratarea gunoiului reciclabil cu indiferenta. Fiecare consumator are datoria ca, dupa ce a terminat de utilizat un obiect si decide ca acesta nu ii va mai fi de folos in viitor, sa il elimine intr-un mod cat mai putin nociv pentru mediul inconjurator. Peste 30% dintre copacii pe care ii taiem anual sunt folositi in productia de hartie, insa acest lucru nu poate continua la nesfarsit. In momentul in care vom ramane fara suficienti arbori, obtinerea hartiei nu va mai putea fi facuta decat prin intermediul reciclarii. Mai mult, atat sanatatea noastra, cat si a celorlalte forme de viata de pe planeta, va suferi consecinte grave, iar modul in care ne traim viata se va schimba radical. Acest viitor este greu de evitat, insa a invata sa te descotorosesti de propriul gunoi este un efort minim pe care trebuie sa il faci.

 

Sursa foto: Unsplash.com

Share

Leave comment

Cere oferta!